Conducerea Centrului Național Pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a participat la cea de-a 48-a Ședință Plenară a Comitetului European pentru Protecția Datelor
Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP), cu titlu informativ, comunică despre participarea conducerii Centrului Național Pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal la cea de-a 48-a Ședință Plenară a Comitetului European pentru Protecția Datelor (CEPD), care a avut loc la online, la data de 13 aprilie, curent.
În cadrul Plenarei, CEPD a adoptat mai multe documente, printre care:
- două Avize cu privire la Proiectele de decizii de adecvare din Marea Britanie (Avizul 14/2021 care se bazează pe prevederile legale din GDPR și Avizul 15/2021 care se bazează pe Directiva privind protecția datelor în materie de asigurare a respectării legii). CEPD remarcă faptul că există domenii-cheie de puternică aliniere între cadrul legal privind protecția datelor din UE și Marea Britanie cu privire la anumite dispoziții de bază, cum ar fi: temei pentru o prelucrare legală și echitabilă în scopuri legitime; limitarea scopului; calitatea și proporționalitatea datelor; păstrarea datelor, securitate și confidențialitate; transparență; categorii speciale de date; și privind luarea deciziilor și profilarea automată.
- Linii Directorii privind aplicarea articolului 65 alineatul (1) litera (a) din GDPR, având drept scop de a delimita etapele principale ale procedurii și de a clarifica competența CEPD atunci când adoptă o decizie obligatorie din punct de vedere juridic în temeiul articolului menționat. Liniile Directorii vor fi supuse consultării publice pentru o perioadă de șase săptămâni.
- Versiunea finală a Liniilor Directorii privind direcționarea utilizatorilor de social media, în urma consultării publice, scopul acestora fiind de a clarifica rolurile și responsabilitățile furnizorilor de social media și ale persoanelor vizate.
- Declarația privind acordurile internaționale, inclusiv transferurile. CEPD invită statele membre ale UE să evalueze și, acolo unde este necesar, să își revizuiască acordurile internaționale care implică transferuri internaționale de date cu caracter personal în scopul alinierii acestora la legislația UE privind protecția datelor.
CNPDCP, în calitate de autoritatea națională de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal, accentuează asupra importanței participării Republicii Moldova în cadrul Sesiunilor Plenare organizate de către CEPD, cât și despre ponderea documentelor adoptate în cadrul acestora.