Curs de instruire în domeniul protecției datelor cu caracter personal organizat pentru reprezentanții Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”
La data de 22 octombrie 2025, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a organizat un curs de instruire în domeniul protecției datelor cu caracter personal pentru reprezentanții Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” (AMFA), la solicitarea acestora.
Scopul cursului de instruire a constat în consolidarea capacităților angajaților, elevilor și studenților din cadrul instituției asupra principiilor de protecție a datelor cu caracter personal, precum și asupra aplicării corecte a prevederilor legale din domeniu.
În cadrul evenimentului au fost discutate subiecte de importanță, cum ar fi:
- Definirea noțiunilor generale aferente domeniului protecției datelor cu caracter personal;
- Drepturile subiecților de date cu caracter personal;
- Principii și temeiuri legale pentru prelucrarea datelor cu caracter personal;
- Asigurarea securității și confidențialității datelor cu caracter personal prelucrate, etc.
Cursul de instruire a adus beneficii semnificative pentru reprezentanții AMFA, contribuind la consolidarea cunoștințelor și a competențelor necesare în domeniul protecției datelor cu caracter personal. Participanții au înțeles importanța respectării principiilor de confidențialitate și responsabilitate în procesul de prelucrare a datelor cu caracter personal. Totodată, instruirea a oferit ocazia de a analiza exemple practice, de a identifica riscurile legate de gestionarea necorespunzătoare a datelor cu caracter personal și de a învăța modalități eficiente de prevenire a acestora.
Urmare a evenimentului participanții au înțeles că, protecția datelor cu caracter personal reprezintă o responsabilitate comună, care consolidează încrederea în instituție și au conștientizat necesitatea formării continue pentru adaptarea la provocările digitale și pentru menținerea unui standard înalt de protecție a vieții private.
Prin intermediul acestui curs, CNPDCP contribuie la formarea unei culturi instituționale bazate pe responsabilitate, confidențialitate și respect față de drepturile fundamentale ale persoanei, oferind totodată sprijin cadrelor didactice, elevilor și studenților în înțelegerea corectă a modului de protejare a datelor cu caracter personal proprii și ale altora.
Astfel de activități de instruire consolidează parteneriatul dintre CNPDCP și instituțiile din sectorul apărării și educației, reflectând angajamentul comun pentru promovarea unui mediu sigur, etic și responsabil în utilizarea informațiilor ce conțin date cu caracter personal.
În cadrul evenimentului, au fost instruiți circa 250 de reprezentanți ai AMFA.

 
								 
                                 
			