Acord de cooperare în domeniul protecției datelor și al securității cibernetice
Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova (CNPDCP) și Agenția pentru Securitate Cibernetică (ASC) au semnat un Acord de cooperare interinstituțională, având drept scop consolidarea colaborării în domeniul protecției datelor cu caracter personal și al securității cibernetice.
Semnarea Acordului reprezintă un pas important în dezvoltarea unui mecanism eficient de cooperare instituțională, bazat pe schimb de informații, expertiză tehnică, bune practici și coordonarea activităților desfășurate în domeniile de competență ale celor două instituții.
Scopul Acordului constă în consolidarea relațiilor interinstituționale și asigurarea unei cooperări eficiente și coordonate în vederea creșterii nivelului de protecție a datelor cu caracter personal, prevenirii și gestionării eficiente a incidentelor de securitate, precum și sporirii rezilienței cibernetice la nivel național.
În temeiul Acordului, părțile vor coopera în mai multe domenii de interes comun, printre care: organizarea și participarea comună la conferințe, seminare, mese rotunde, sesiuni de instruire și alte evenimente relevante; dezvoltarea și implementarea programelor comune de formare profesională pentru personalul ambelor instituții; realizarea campaniilor de informare și sensibilizare privind protecția datelor cu caracter personal și securitatea cibernetică; promovarea unei culturi a protecției datelor și a securității cibernetice în rândul autorităților publice, mediului de afaceri și cetățenilor; participarea comună la proiecte, inițiative și programe internaționale relevante; cooperarea în gestionarea incidentelor de securitate și, după caz, desfășurarea unor activități comune de investigare și control, în limitele competențelor legale; facilitarea schimbului de informații de interes comun pentru prevenirea și gestionarea riscurilor asociate securității cibernetice și protecției datelor cu caracter personal.
Totodată, Acordul prevede respectarea strictă a cerințelor de confidențialitate și a regimului juridic aplicabil informațiilor cu acces restricționat, inclusiv a datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării instituționale.
Semnarea acestui Acord reconfirmă angajamentul comun al CNPDCP și al ASC pentru consolidarea capacităților instituționale și dezvoltarea unor mecanisme eficiente de cooperare, în vederea protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor în contextul transformării digitale și al provocărilor generate de securitatea cibernetică.


