Vigilență sporită în fața fraudelor telefonice: CNPDCP și IGPF informează cetățenii despre protecția datelor cu caracter personal
La data de 16 iunie 2026, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP), în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), a lansat campania de informare și sensibilizare „Protejați datele cu caracter personal: Fiți vigilenți în fața fraudelor telefonice”, desfășurată în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Leușeni. Campania are drept scop creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor cu privire la riscurile asociate fraudelor telefonice și importanța protejării datelor cu caracter personal.
Acțiunea de informare și sensibilizare s-a desfășurat cu implicarea activă a Direcției Protecția Datelor cu Caracter Personal din cadrul IGPF. În cadrul acesteia, călătorilor le-au fost distribuite materiale informative și le-au fost oferite recomandări practice privind identificarea tentativelor de fraudă și prevenirea divulgării neautorizate a datelor cu caracter personal.
Participanții au fost informați despre faptul că, în ultima perioadă, sunt tot mai frecvente cazurile în care persoane necunoscute contactează cetățenii prin intermediul apelurilor telefonice și, sub diverse pretexte, solicită comunicarea unor date cu caracter personal. În cele mai multe situații, escrocii se prezintă drept reprezentanți ai instituțiilor bancare, ai organelor de drept, ai autorităților publice, ai companiilor de telecomunicații sau ai altor entități cunoscute, încercând să obțină informații precum numele și prenumele, IDNP-ul, adresa de domiciliu, date bancare sau alte informații confidențiale.
În cadrul acțiunii, cetățenii au fost atenționați că furnizarea unor asemenea informații către persoane neautorizate poate conduce la utilizarea frauduloasă a datelor cu caracter personal, la accesarea neautorizată a conturilor bancare, la compromiterea securității financiare și la alte consecințe care pot afecta drepturile și interesele legitime ale persoanei vizate.
Reprezentanții CNPDCP au subliniat faptul că orice solicitare privind comunicarea datelor cu caracter personal trebuie tratată cu maximă prudență. Este esențial ca persoanele vizate să verifice identitatea interlocutorului și autenticitatea solicitării înainte de a furniza orice informație care permite identificarea directă sau indirectă a acestora. Totodată, cetățenii au fost îndemnați să nu ofere date cu caracter personal prin telefon persoanelor necunoscute, să întrerupă apelurile suspecte și să verifice informațiile exclusiv prin intermediul canalelor oficiale ale instituțiilor invocate.
De asemenea, participanților le-a fost atrasă atenția asupra faptului că datele cu caracter personal obținute prin inducerea în eroare a persoanelor pot fi ulterior utilizate în scopuri ilegale. În acest context, CNPDCP a reiterat că utilizarea datelor cu caracter personal fără un temei legal constituie o încălcare a legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal și poate atrage răspundere contravențională sau penală, după caz.
Campania s-a desfășurat într-un cadru interactiv, oferind cetățenilor posibilitatea de a adresa întrebări și de a primi recomandări practice privind măsurile necesare pentru protejarea datelor cu caracter personal și prevenirea riscurilor asociate fraudelor telefonice.
În cadrul colaborării interinstituționale, CNPDCP și IGPF vor continua să desfășoare activități de informare și sensibilizare a cetățenilor privind protecția datelor cu caracter personal, promovând comportamente responsabile și măsuri eficiente de prevenire a utilizării frauduloase a informațiilor personale.
În acest sens, CNPDCP, în calitate de autoritate națională de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal, accentuează asupra responsabilității fiecărui cetățean în vederea asigurării protecției datelor cu caracter personal, or, securitatea și confidențialitatea acestor date trebuie să constituie o prioritate.




