Protecția datelor cu caracter personal în procesele electorale, discutată în cadrul unei ședințe de lucru la Telenești
La data de 17 iunie 2026, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a participat la ședința de lucru interinstituțională organizată de Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale Telenești nr. 34, cu participarea reprezentanților autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate și descentralizate din raion.
Evenimentul s-a desfășurat în contextul activităților de informare, cooperare și analiză postelectorală desfășurate de Comisia Electorală Centrală în comun cu autoritățile publice implicate în organizarea și desfășurarea proceselor electorale. Scopul reuniunii a fost identificarea eventualelor dificultăți întâmpinate în cadrul proceselor electorale, analiza practicilor existente și formularea unor propuneri menite să contribuie la perfecționarea cadrului normativ și a procedurilor electorale.
Unul dintre subiectele centrale ale agendei a vizat întocmirea și actualizarea listelor electorale cu respectarea cerințelor privind protecția datelor cu caracter personal, precum și aspectele ce țin de prelucrarea datelor alegătorilor în exercitarea atribuțiilor de către registratorii Registrului de stat al alegătorilor și funcționarii electorali.
În cadrul sesiunii, reprezentantul CNPDCP a prezentat principalele prevederi ale legislației naționale în domeniul protecției datelor cu caracter personal aplicabile proceselor electorale. Totodată, au fost abordate aspecte practice privind asigurarea legalității prelucrării datelor, respectarea principiilor de confidențialitate și securitate, precum și măsurile necesare pentru prevenirea accesului neautorizat la informațiile conținute în listele electorale.
Participanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să discute situații practice întâlnite în activitatea lor, fiind evidențiată importanța aplicării uniforme a normelor privind protecția datelor cu caracter personal în toate etapele procesului electoral. De asemenea, au fost promovate bune practici menite să contribuie la consolidarea încrederii cetățenilor în modul de gestionare a datelor lor personale de către autoritățile competente.
La eveniment au participat 55 de reprezentanți ai autorităților publice locale, ai serviciilor desconcentrate și descentralizate, precum și alți actori implicați în procesele electorale la nivel local.
Prin participarea la astfel de activități, CNPDCP își reafirmă angajamentul de a sprijini autoritățile publice în aplicarea corectă a legislației privind protecția datelor cu caracter personal și de a contribui la consolidarea unei culturi instituționale bazate pe respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor.


