Conferința națională „Noile prevederi legale în domeniul protecției datelor cu caracter personal în Republica Moldova”
Astăzi, 28 ianuarie, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP), în parteneriat cu Academia de e-Guvernare (eGA), organizează conferința națională „Noile prevederi legale în domeniul protecției datelor cu caracter personal în Republica Moldova”.
Scopul conferinței este de a crește gradul de conștientizare atât a reprezentanților instituțiilor publice, cât și a mediului privat cu privire la noile prevederi legale în domeniul protecției datelor cu caracter personal, garantând astfel un nivel adecvat de protecție pentru subiecții de date la nivel global.
Evenimentul a fost deschis de către Directorul CNPDCP, D-na Victoria Muntean: “În contextul actual, când tehnologiile emergente, cum ar fi inteligența artificială, analiza datelor de mari dimensiuni și supravegherea digitală sunt în expansiune rapidă, provocările pentru domeniul aferent protecției datelor sunt tot mai complexe. La nivel național, implimentarea noilor prevederi legale reflectă angajamentul nostru de a armoniza cadrul legislativ cu standardele internaționale, dar și de a răspunde particularităților și necesităților actuale. Aceste schimbări vin într-un moment crucial, de o deosebită importanță națională, când Republica Moldova, cu pași fermi, izbutește în parcursul de integrare în Uniunea Europeană, iar protecția datelor cu caracter personal reprezintă un pilon important în tot acest proces. Discuțiile din cadrul conferinței de astăzi vor oferi o oportunitate valoroasă de a analiza cum pot fi implementate aceste noi reglementări într-un mod eficient, asigurând, totodată, un echilibru între protecția drepturilor individuale ale cetățenilor și posibilitățile de dezvoltare economică și socială sustenabilă”.
Conferința este moderată de experți în protecția datelor cu caracter personal din cadrul CNPDCP, precum și din Estonia, Malta și România. Printre temele abordate de experți sunt: Noi prevederi legale în domeniul protecției datelor cu caracter personal în Republica Moldova; Cadrul legal privind protecția datelor: de la drepturile subiecților de date și responsabilitățile operatorilor la gestionarea breșelor; Ștergerea urmelor: explorarea dreptului de a fi uitat; Reducerea discrepanțelor: protecția datelor cu caracter personal versus securitatea rețelelor și a informației; Inteligența artificială generativă și confidențialitatea datelor: Echilibrul între inovație și protejarea vieții private a persoanelor, precum și două paneluri de discuție:Dezvăluirea tehnicilor de îmbunătățire a confidențialității și modalități prin care acestea pot ajuta o organizație să facă fața reglementărilor în continuă evoluție și Ce ne poate învăța aplicarea securității cibernetice despre consolidarea protecției datelor?
În cadrul evenimentului participă peste 150 de reprezentanți atât ai instituțiilor publice, cât și a mediului privat.
Conferința națională este organizată cu suportul proiectului de Asistență Rapidă pentru Securitatea Cibernetică 2.0 al UE, implementat de Academia de E-Guvernare din Estonia.


