Conferința națională „Noua eră a protecției datelor: Implementarea GDPR”
La data de 10 iulie 2026, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a organizat Conferința națională „Noua eră a protecției datelor în Republica Moldova: Implementarea GDPR”, un eveniment dedicat mediului privat și pregătirii operatorilor de date pentru aplicarea noului cadru normativ în domeniul protecției datelor cu caracter personal.
Evenimentul s-a desfășurat într-un moment definitoriu pentru parcursul european al Republicii Moldova, în contextul intrării în vigoare, la 23 august 2026, a Legii nr. 195/2024 privind protecția datelor cu caracter personal, act normativ care transpune în legislația națională Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR). Noua lege instituie un cadru juridic modern, aplicabil atât sectorului public, cât și celui privat, consolidând protecția drepturilor fundamentale și contribuind la dezvoltarea unei economii digitale bazate pe încredere, responsabilitate și transparență.
În deschiderea conferinței, Directoarea CNPDCP, Victoria MUNTEAN, a evidențiat faptul că implementarea noii legislații reprezintă una dintre cele mai importante reforme în procesul de armonizare a legislației Republicii Moldova cu acquis-ul Uniunii Europene și un pas esențial în consolidarea unui cadru modern de protecție a datelor cu caracter personal, subliniind că „protecția datelor cu caracter personal nu mai este privită doar ca o obligație legală, ci ca un element esențial al guvernanței corporative, al încrederii și al competitivității pe piață. Conformarea la standardele GDPR reprezintă un avantaj competitiv, contribuind la consolidarea încrederii clienților și partenerilor, facilitând cooperarea cu entități din statele membre ale Uniunii Europene și creând premise favorabile pentru investiții și dezvoltarea afacerilor. Implementarea noii legi trebuie privită nu doar ca o obligație, ci ca o investiție în dezvoltarea durabilă a fiecărei organizații.”
Evenimentul a avut drept scop sprijinirea mediului privat în procesul de pregătire pentru aplicarea Legii nr. 195/2024, prin consolidarea nivelului de conformare cu noile obligații legale, clarificarea responsabilităților operatorilor, persoanelor împuternicite de operator și responsabililor cu protecția datelor, promovarea bunelor practici europene și facilitarea schimbului de experiență cu experți ai autorităților de supraveghere din statele membre ale Uniunii Europene.
Agenda conferinței a inclus o sesiune plenară și patru paneluri tematice dedicate principalelor aspecte practice ale implementării GDPR. În cadrul acestora au fost abordate subiecte privind construirea viitorului protecției datelor în Republica Moldova, obligațiile instituite prin noua lege, exercitarea drepturilor persoanelor vizate, mecanismele de conformare, rolul codurilor de conduită și al certificării în domeniul protecției datelor, precum și mecanismele de investigare și aplicare a legislației în practica autorităților europene de supraveghere.
În cadrul conferinței, reprezentantul CNPDCP a prezentat principalele obligații introduse prin Legea nr. 195/2024 privind protecția datelor cu caracter personal, calendarul implementării acesteia și așteptările autorității de supraveghere privind conformarea operatorilor și persoanelor împuternicite de operator.
Dezbaterile au beneficiat de contribuțiile unor experți de renume din cadrul Consiliului Europei, ai Centrului European pentru Drepturi Digitale (NOYB), precum și ai autorităților de protecție a datelor din Letonia, Malta, Italia și Slovenia, care au prezentat experiența statelor membre în aplicarea GDPR, exemple de bune practici și soluții fiabile pentru implementarea eficientă a noilor cerințe legale.
Conferința s-a desfășurat în contextul marcării a 18 ani de activitate ai Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, prilej cu care a fost reafirmat angajamentul instituției de a continua consolidarea sistemului național de protecție a datelor și de a sprijini operatorii prin activități de instruire, îndrumare și cooperare.
Evenimentul a evidențiat faptul că implementarea eficientă a noului cadru legal privind protecția datelor constituie o condiție esențială pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri competitiv, consolidarea încrederii în economia digitală și facilitarea cooperării cu partenerii din Uniunea Europeană.
CNPDCP își reafirmă angajamentul de a continua dialogul cu mediul privat, autoritățile publice și partenerii internaționali în vederea asigurării unei aplicări coerente și eficiente a Legii nr. 195/2024 privind protecția datelor cu caracter personal, promovând o cultură a conformării bazată pe responsabilitate, transparență și respectarea drepturilor fundamentale.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, în parteneriat cu Delegația Uniunii Europene în RM, precum și cu proiectul „Moldova este Europa – Sprijin pentru integrarea în UE”, finanțat de Uniunea Europeană și Regatul Danemarcei.
CNPDCP adresează mulțumiri tuturor experților naționali și internaționali, partenerilor și participanților pentru contribuția la succesul conferinței și pentru implicarea în promovarea unui cadru modern, eficient și european de protecție a datelor cu caracter personal în Republica Moldova.




