Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări Sociale instruiți în domeniul protecției datelor cu caracter personal
La data de 25 august 2026, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a continuat organizarea cursurilor de instruire în domeniul protecției datelor cu caracter personal, destinate reprezentanților Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS). Activitatea face parte din Planul de instruiri pentru anul 2026, aprobat de conducătorii celor două instituții la data de 8 iulie 2026 și urmărește consolidarea cunoștințelor și competențelor angajaților CNAS în aplicarea corectă a noilor prevederi legale în domeniul protecției datelor cu caracter personal.
În cadrul instruirii au fost abordate principiile și regulile fundamentale privind prelucrarea datelor cu caracter personal, responsabilitățile operatorilor de date, condițiile de legalitate a prelucrării, respectarea drepturilor persoanelor vizate, precum și măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității și securității datelor.
O atenție deosebită a fost acordată specificului activității CNAS, instituție care, în exercitarea atribuțiilor sale, prelucrează un volum semnificativ de date cu caracter personal în contextul acordării și gestionării prestațiilor și serviciilor de asigurări sociale. În acest sens, discuțiile au vizat situații practice privind colectarea, utilizarea, păstrarea și transmiterea datelor, accesul la informații, precum și necesitatea aplicării unor măsuri adecvate pentru prevenirea accesului neautorizat, divulgării sau utilizării necorespunzătoare a acestora.
De asemenea, participanții au avut posibilitatea să clarifice aspecte practice privind respectarea drepturilor persoanelor vizate, gestionarea incidentelor de securitate și responsabilitatea angajaților în procesul de prelucrare a datelor cu caracter personal.
Instruirea este deosebit de importantă în contextul intrării în vigoare, la 23 august 2026, a Legii nr. 195/2024 privind protecția datelor cu caracter personal, care stabilește un cadru legal modern, bazat pe responsabilitate, transparență și protejarea efectivă a drepturilor și libertăților persoanelor.
Prin organizarea acestor activități, CNPDCP urmărește să sprijine instituțiile publice în înțelegerea și aplicarea corectă a noilor prevederi legale, astfel încât protecția datelor să fie integrată în procesele instituționale și în activitatea de zi cu zi a angajaților.
Instruirile desfășurate în parteneriat cu CNAS reflectă, totodată, importanța consolidării cooperării interinstituționale și a dezvoltării unei culturi organizaționale orientate spre protecția datelor cu caracter personal și respectarea drepturilor persoanelor.
Evenimentul s-a desfășurat în format online, cu participarea a circa 50 de reprezentanți ai Casei Naționale de Asigurări Sociale.