Acțiune stradală organizată în contextul „Zilei Europene a Protecției Datelor”
În fiecare an, la data de 28 ianuarie, comunitatea europeană celebrează „Ziua Europeană a Protecției Datelor”, un eveniment de referință, susținut de Comisia Europeană, care promovează dreptul la viață privată și protecția datelor cu caracter personal. Această zi reprezintă un moment de reflecție asupra importanței protecției informațiilor ce conțin date cu caracter personal în era digitală și oferă oportunitatea de a consolida conștientizarea la nivelul societății privind drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Ziua Europeană a Protecției Datelor nu este importantă doar pentru statele membre ale Consiliului Europei, ci și pentru întreaga comunitate globală implicată în domeniul protecției datelor. Într-o perioadă în care informațiile personale sunt prelucrate și stocate pe scară largă, respectarea principiilor de confidențialitate și securitate devine esențială pentru protejarea vieții private și prevenirea utilizării abuzive a datelor.
Cu acest prilej, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) organizează anual o serie de activități menite să crească gradul de conștientizare al cetățenilor, să promoveze bunele practici în materie de protecție a datelor și să ofere ghidaj practic pentru prevenirea situațiilor de prelucrare neconformă a datelor personale. Printre aceste activități se numără și acțiunile stradale, prin care CNPDCP aduce informația direct în comunitate și interacționează cu publicul larg.
În acest context, pe 26 ianuarie, angajații CNPDCP au desfășurat o acțiune stradală în fața Arcului de Triumf din municipiul Chișinău, distribuind materiale informative trecătorilor și explicând importanța protecției datelor cu caracter personal. Cetățenii au fost informați despre noțiunea de date cu caracter personal, drepturile subiecților de date, măsurile de securitate și confidențialitate ce trebuie respectate, precum și despre principiile fundamentale ale protecției datelor. În plus, trecătorii au primit recomandări practice referitoare la acțiunile care trebuie întreprinse în cazul unor situații de prelucrare neconformă a datelor lor personale.
Astfel de inițiative au un rol esențial în educarea publicului, motivând cetățenii să fie mai atenți la modul în care datele lor sunt colectate și utilizate. CNPDCP își propune ca, pe parcursul acestui an, să continue organizarea de acțiuni de informare și sensibilizare, contribuind la construirea unei culturi solide de protecție a datelor cu caracter personal în Republica Moldova și la crearea unui mediu sigur și informat, în care protecția datelor să fie o prioritate pentru întreaga comunitate.
