Comunicat
Comunicat
La 14 februarie 2020 a avut loc o întrevedere între domnul Eduard Răducan – director al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) și domnul Ion Lupan – șeful Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM (Consiliul Economic).
În cadrul întrevederii au fost puse în discuție aspecte privind rolul Consiliului Economic în soluționarea situațiilor problematice ce țin de activitatea mediului de afaceri, precum și necesitatea respectării de către sectorul privat a cerințelor legale la prelucrarea datelor cu caracter personal.
Astfel, cooperarea în domeniul protecției datelor cu caracter personal şi asigurarea unui nivel ridicat de protecție a datelor cu caracter personal în conformitate cu standardele Uniunii Europene sunt obiective la care tind atît CNPDCP, cît și Consiliul Economic.
În acest context, a fost menționat faptul că noul Regulament (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, poate fi direct aplicabil oricărei companii stabilite în Moldova dacă operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal vizează subiecții datelor din UE. În plus, s-a accentuat că un număr esențial de companii care activează pe teritoriul Republicii Moldova sunt exponenți care fac parte din anumite corporații europene și au implementat sau sunt în curs de a implementa prevederile Regulamentului (UE) 2016/679. Astfel, punând în practică prevederile europene, aceste companii sunt obligate să se conformeze și cerințelor naționale în domeniul protecției datelor, fapt ce creează o povară suplimentară acestora, dublând procedurile și mecanismele ce urmează a fi respectate la prelucrarea datelor cu caracter personal.
Pe acest palier de idei, în cadrul întrevederii au fost evocate preocupări privind conținutul proiectului de lege privind protecția datelor cu caracter personal și a proiectului de lege privind Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.
În acest context, domnul Eduard Răducan a comunicat că, în pofida faptului că proiectele sunt complexe, ele vin cu reglementări clare și detaliate, în special pentru operatorii de date, în vederea responsabilizării acestora de a asigura conformitatea prelucrării datelor și a lua măsuri adecvate pentru a furniza subiectului de date orice informații în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal ce-l vizează. Proiectele de lege vor contribui la realizarea angajamentelor asumate de către Republica Moldova în raport cu Uniunea Europeană și la recunoașterea nivelului adecvat de protecție a datelor cu caracter personal în Republica Moldova, care va genera un spectru larg de beneficii, printre care: sporirea credibilității statului, consolidarea strategiei economice, dezvoltarea mediului de afaceri, atragerea investițiilor, etc.
În cadrul întrevederii s-a convenit că reprezentanții asociațiilor de business vor veni suplimentar cu comentarii la proiectele menționate, care vor fi puse în discuție în cadrul unor ședințe separate cu reprezentanții CNPDCP, în scopul îmbunătățirii proiectelor prin prisma Regulamentului (UE) 2016/679 și identificării soluțiilor comune pe aspecte care, eventual, nu au fost înțelese de reprezentanții mediului de afaceri.
Un alt obiect al discuției care trezește preocupări a vizat procedura transmiterii în adresa Agenției Servicii Publice a consimțămintelor în formă scrisă, acordat instituțiilor financiar-bancare de persoanele fizice în vederea accesării (verificării) datelor lor cu caracter personal în resursele informaționale gestionate de Agenție în legătură cu prestarea de servicii informaționale prin intermediul SIC „Acces-Web” instituțiilor financiar-bancare.
Având în vedere importanța subiectului menționat supra, s-a specificat necesitatea organizării unor ședințe de lucru suplimentare cu reprezentanții Agenției Servicii Publice și ai Asociației Băncilor în vederea identificării soluțiilor pertinente la acest subiect.