Noile prevederi legale în domeniul protecției datelor cu caracter personal – Training intern pentru angajații CNPDCP
La data de 10 iulie, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a desfășurat un training intern specializat dedicat temei „ Noile prevederi legale în domeniul protecției datelor cu caracter personal”.
Această sesiune de instruire avut drept scop consolidarea cunoștințelor angajaților instituției privind standardele europene în materie de protecție a datelor cu caracter personal, precum și îmbunătățirea competențelor profesionale ale personalului instituțional în ceea ce privește transpunerea Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR) prin exemple practice de aplicare a acestuia, precum și fortificarea capacităților pe domeniul securității cibernetice.
Reamintim că, în scopul atingerii obiectivului trasat vizând asigurarea unui nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal, în conformitate cu normele Uniunii Europene și ale Consiliului Europei, precum și pentru garantarea protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, în special a dreptului la viața privată în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, la data de 23 august 2024, a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Legea nr. 195/2024 privind protecția datelor cu caracter personal, care transpune fidel prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR). Noul act normativ intră în vigoare peste 2 ani de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
„Protecția datelor cu caracter personal nu mai este un lux sau un moft – este un drept fundamental care trebuie respectat și garantat în fiecare zi. Transpunerea GDPR-ului în Republica Moldova înseamnă că ne dorim reguli clare, eficiente și în pas cu standardele europene, pentru ca fiecare cetățean să se simtă în siguranță atunci când își oferă datele. Organizarea acestui training intern este un pas important în pregătirea echipei noastre pentru noile provocări care vin odată cu intrarea în vigoare a Legii 195/2024. Doar printr-o abordare coerentă, bazată pe competență profesională, viziune strategică și angajament instituțional, vom reuși să asigurăm o protecție reală și eficientă a datelor cu caracter personal în Republica Moldova” a declarat dna Victoria MUNTEAN, directoare a CNPDCP.
Cursul de instruire a fost moderat de experți în domeniu din România și Republica Moldova. Printre temele abordate de experți sunt: procesul de transpunere a regulamentelor europene în legislația națională; identificarea și analiza principalelor provocări legate de aplicare a GDPR-ului la nivel național; provocări și oportunități pentru operatorii de date prin exemple practice; securitatea cibernetică în contextul protecției datelor cu caracter personal, etc.
În acest context, CNPDCP, în calitate de autoritate națională de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal, recunoaște imperativul ca angajații să stăpânească temeinic atât normele legale de reglementare, cât și metodologiile practice de aplicare. Acest atelier de lucru a servit la îndeplinirea dezideratului instituțional de a se asigura că personalul posedă capacități și mecanisme adecvate pentru a fi în stare să implementeze noile reguli ce survin odată cu intrarea în vigoare a cadrului legal adoptat și pentru a face față provocărilor aferente securității cibernetice.
În acest sens, instituția va continua să organizeze sesiuni de instruire, ateliere tematice și formări specializate, menite să consolideze capacitatea internă de analiză, sprijin profesional și intervenție în domeniul protecției datelor, în conformitate cu evoluțiile legislative și bunele practici europene.
Atelierul de lucru a fost organizat cu suportul proiectului de Asistență Rapidă pentru Securitatea Cibernetică 2.0 al UE, implementat de Academia de E-Guvernare din Estonia.