Protejați-vă datele cu caracter personal: Fraude telefonice în creștere
Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) atenționează cetățenii asupra creșterii numărului de tentative de fraudă și escrocherii telefonice, prin intermediul cărora persoane necunoscute solicită comunicarea unor date cu caracter personal, precum IDNP-ul, adresa de domiciliu sau alte informații confidențiale, sub diverse pretexte.
Escrocii utilizează diverse identități false și se prezintă drept angajați ai instituțiilor de drept, reprezentanți ai instituțiilor bancare, angajați ai Serviciului de Informații și Securitate, inspectori ai Serviciului Fiscal de Stat, reprezentanți ai companiilor de telecomunicații sau curieri ai serviciilor poștale. În acest context, cele mai frecvente scenarii invocate de aceștia vizează verificarea conturilor bancare, prevenirea unor presupuse fraude, protejarea economiilor sau propuneri de investiții „profitabile”.
CNPDCP recomandă ferm:
- Nu oferiți date cu caracter personal (spre exemplu: nume, prenume, IDNP, adresa de domiciliu etc.) prin telefon persoanelor necunoscute;
- Întrerupeți apelurile suspecte;
- Verificați orice solicitare, precum și identitatea persoanei sau companiei care vă contactează, fără a divulga informații sau a reacționa la cerere;
- Verificați informațiile doar din surse oficiale, iar în cazul unui apel suspect, închideți imediat și contactați instituția vizată;
- Raportați imediat orice suspiciune de fraudă, sesizând Poliția printr-o plângere sau la numărul de urgență 112;
- Informați familia și prietenii despre atacurile care folosesc instrumente pentru realizarea apelurilor spoofed, contribuind astfel la creșterea nivelului de conștientizare a noilor amenințări din mediul online și la reducerea numărului potențial de victime.
CNPDCP, în calitate de autoritate națională de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal, accentuează responsabilitatea fiecărui cetățean în vederea asigurării protecției datelor cu caracter personal, or, securitatea și confidențialitatea acestor date trebuie să constituie o prioritate.